Viata din Emirate

Cum este viata in Emirate, ce lucruri noi am descoperit aici, care sunt diferentele intre un trai si altul, intre mentalitati, obiceiuri si traditii.

Archive for the tag “romani in dubai”

45 de ani de desert

45 de ani, atat i-au fost necesari unei natiuni sa construiasca cele mai inalte cladiri din lume, cele mai mari si aglomerate aeroporturi din lume, cele mai, cele mai si cele mai.. . Povestea a inceput odata cu anuntul britanicilor din 1968 de a se retrage din zona Golfului Persic 3 ani mai tarziu. Planul initial a fost acela de a se forma un singur stat format din Bahrein, Qatar si Statele Armistitiului insa interesele de natura diferita au facut ca acest plan sa fie fara succes. Negocierile care au continuat au condus la independenta Bahreinului , Qatarului si aparitia unui nou stat.

In iulie 1971, 6 din cele 7 State ale Armistitiului ( Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Umm al-Qawain, Ajman si Fujairah) au format Emiratele Arabe Unite, stat ce a devenit independent la 2 Decembrie 1971. In anul urmator li s-a alaturat Ras al Khaimah iar Seicul Zayed (guvernatorul Abu Dhabi-ului) a devenit primul presedinte al noului stat.

Ceea ce mie personal mi se pare fantastic este modul in care ei au reusit sa transforme niste teritorii pustii, dominate doar de pescuit, culegerea perlelor si palmieri  intr-un spatiu in care 192 de nationalitati reusesc sa existe impreuna. E fantastic sa poti intr-un timp relativ scurt sa faci trecerea de la case acoperite cu crengi de palmieri la hoteluri de 7 stele si sa aduci iarna in desert.

Noua romanilor ne-au trebuit 68 de ani sa scapam de comunism si 51 de ani sa scapam de Ceausescu. Ei au construit primul aeroport in Dubai in 1960 cu o singura pista, lunga de 1.8 km facuta din nisip tasat. Azi, 56 de ani mai tarziu, aeroportul din Dubai are o capacitate de 90 de milioane de pasageri si 7700 de zboruri saptamanale. Henri Coanda a fost construit tot pe atunci…

Este absolut fantastic ca in 6 ani sa construiesti cea mai inalta cladire din lume, pista de schi la 50 de grade iar in 2 ani sa faci un canal lung de 3 km care sa uneasca o laguna cu Golful Persic in timp ce trece printr-un parc si pe sub o autostrada.

Nu pot decat sa admir ravna cu care Emiratele vor sa fie „cele mai cele”…

Cu ocazia zilei de 2 Decembrie uram Emiratelor „La Multi Ani”!

P.S Pozele postate mai jos nu imi apartin. Sursa acestora se afla pe poze.

old-dubai-creek-1951

part-033sheikh-zayed

dubai3

Advertisements

Dubai-ul si globul de cristal

Concediu. Din 365 de zile pe an doar vreo 14 (ori pt fericiti 21) conteaza cu adevarat. Adica cele in care nu trebuie sa te trezesti dis de dimineata, nu trebuie sa transpiri si sa-ti mananci nervii in trafic si cel mai important- n-ai de mers la munca. Nu tu email la care e de raspuns imediat, fara telefoane dupa orele de program (ok, mai sunt unii care nu stiu sau se fac ca au uitat ca esti in concediu), fara sedinte lungi si plictisitoare.

Vara, un anotimp atat de frumos pe care multi il asteapta cu nerabdare- sa mearga la mare, la soare- este un adevarat exod pt cei care traiesc in Emirate. Toata lumea incearca sa plece catre meleaguri mai verzi si mai racoroase pt ca la 50 de grade celsius soarele chiar nu iarta.

Si rasuflam usurati de indata ce am aterizat pe alte tinuturi cu o clima mai primitoare. Ne „spalam” ochii cu verdele proaspat, ne refacem plinul cu oxigenul respirabil din aer, ne bucuram de apa rece (ca in Dubai avem doar calda si fierbinte) de la dus si postam poze cu ploaia si baltocile de peste tot pentru ca dupa ani si ani petrecuti in desert ploaia a ajuns sa ne bucure precum jucariile pe cei mici.

Si ce frumos e sa te trezesti dimineata cu fereastra deschisa fara grija ca vei gasi intregul desert in camera….apoi incet, incet te tarasti in bucatarie sa faci cafeaua dar nu mai ai lapte…nu-i bai, ca suni la magazinul de jos si iti aduc imediat o sticla ori un carton de lapte, right? Nu prea cred..nu-i bai, putina miscare nu strica, e chiar recomandata.

Apoi urmeaza vizitele- pe la parinti, rude, prieteni, cunostinte..drumuri, drumuri- lungi si multe. Te opresti la benzinarie ca sa faci plinul si o data ajuns acolo astepti in masina…mda, rezervorul ala nu se va umplea singur asa ca mai bine te dai jos si purcezi la actiune. Asta se intampla cam la prima excursie cu masina, mai tarziu iti revine memoria si stii care-i mersul lucrurilor.

Citisem acu ceva vreme un articol al unei tanti tare suparata pe diaspora..pe romanii care se intorc in tara si se duc la supermarket ca niste” ne-educati” si isi insira ostentativ toate cumparaturile pe banda casei de marcat. A uitat de cei pe care i-a ” lovit” amnezia si asteapta sa le fie puse in pungi cumparaturille de catre casier. Va dati seama cata lipsa de „educatie”? Glumesc…dupa ani buni petrecuti aici si cumparaturi peste cumparaturi la capatul carora cineva iti impacheteaza produsele, ba chiar se si ofera sa-ti impinga caruciorul la masina, se mai intampla sa ai si lapsus-uri din astea. Macar o data 🙂

Deobicei cei care traiesc in Dubai se plang mai intotdeauna de trafic: de soferi care conduc ca nebunii, de aia care apasa frana de parca joaca bambilici, de camioanele care-s prea multe, de semafoarele care nu-s toate sincronizate si dupa ce treci de unul, urmatorul e imediat rosu (asta ar fi explicatia conform careia fiecare accelereaza in momentul in care culoarea semaforului se schimba in galben)… Ei, sa vedeti cum e de condus in alte locuri in care vieza maxima e 70 km/h ori sa vedeti cum e de condus in locuri unde camioanele au dreptul sa fie pe orice banda a autostrazii si nu au o limita de viteza diferita de masinile mici. Acolo sa vedeti trafic nasol…

Fie ca ne place sau nu Dubai-ul (sau Emiratele) au lumea lor aparte. Dupa ce traiesti aici cativa ani ai impresia ca traiesti intr-un glob de cristal.  Preiei unele obiceiuri care altora li se vor parea deplasate dar care aici sunt perfect la locul lor.  Ne-am obisnuit sa ne lasam geanta si telefonul in masina, sunam la ora 12 noaptea jos la magazin pt o doza de pepsi, ori la farmacie sa ne aduca o cutie de paracetamol (da, pana si farmaciile livreaza) si  zgribulim la 20 de grade celsius (cu plus, ca asa e iarna in Emirate).

 

Orice padure are uscaturile ei, dar si cand uscaturile iti strica padurea…

De ceva vreme datorita unui acord semnat intre UE si Emiratele Arabe, cetatenii romani care doresc sa viziteze Emiratele nu mai au nevoie de vize. Perfect, nu? Dubai-ul nu mai pare atat de neatins pentru cetateanul de rand, bilete ieftine de avion se gasesc, adica cum, numai Ponta si Dragusanu sa se lafaie la soare ori prin Cavalli?

Si cei mai fericiti au fost romanii de aici. Familiile îi pot vizita mult mai usor, isi pot petrece scurte vacante cu prietenii din tara, cu alte cuvinte in sfarsit suntem si noi pe aceeasi treapta cu englezii, francezii, nemtii, etc…DAAAR…daca pot sa vina familiile, prietenii, etc atat de usor inseamna ca la fel pot veni si uscaturile din tara. Smecherii, “baietii destepti”, milogii si mitocanii…

Si multi dintre romanii de aici (printre care si eu) nu s-au mai bucurat atat de mult ca s-au scos vizele. De ce? Pentru ca aici romanii sunt vazuti altfel. Aici nu suntem cunoscuti (cel putin nu inca) datorita furturilor, gainariilor si altor ocupatii de gen. Aici suntem respectati. Suntem cotati mai bine decat multe alte nationalitati (totusi nu atat de bine precum englezii, francezii, nemtii, americanii, etc), dar totusi avem o reputatie bunicica. Romanii isi vad de treaba lor, lucreaza, sunt oameni respectosi cu pozitii bune.

Dar bineinteles ca uscaturile nu au intarziat sa apara. De la “napastuiti ai sortii” cu imprumuturi la banca “facute din greseala” si ramasi fara servici din cauza “ghinionului”, “saraci” care au ajuns sa doarma pe bancile din parc ori la politie, ajutati de oameni cu inima mare, carora le-au intors dosul si s-au facut nevazuti, pana la “profesionisti” ai meseriei de “a-ti insusi ce nu-i al tau”.

Dar “Big Brother” nu doarme. Aici, in Emirate, vegheaza si nu se joaca de-a justitia. Si nici nu sta la targuiala in cazul in care vreunul din cei “gazduiti” in “hotelurile” sale intunecoase va vrea sa scrie o carte. Îi salta rapid si le da ceea ce merita. Probabil ca asta e singura noastra alinare. Nu ne dorim sub nici o forma sa avem aceeasi eticheta precum romanii din Europa de Vest.

Aveti mai jos cateva exemple:

http://m.thenational.ae/uae/courts/romanian-women-only-smoked-drugs-outside-uae-court-hears

http://m.thenational.ae/uae/courts/men-arrested-for-dh12-million-dubai-jewellery-theft

http://filipinotimes.ae/news/2015/01/15/affair-adds-to-trouble-for-women-prisoners-in-dubai/

http://www.romania-insider.com/fugitive-romanian-businessman-wanted-for-tax-evasion-held-in-the-united-arab-emirates/152904/

Scoala romaneasca- proiectul comunitatii romanesti in Dubai

De multe ori am scris pe acest blog despre lucrurile pe care romanii le aduc cu ei in Emirate, lucruri care sa le aminteasca de casa, de Romania. Insa cred ca cel mai important lucru este propria identitate. Mostenirea spirituala lasata de parinti, de bunici, de scoala de acasa, de traditiile si obiceiurile stravechi, istoria si limba noastra. Si nimic nu este mai greu decat sa le scoti la suprafata printre atatea alte tentatii ale zilelor noastre. Am mai spus si repet, traim printre 192 de nationalitati, sarbatorim Craciunul, Ramadan-ul, Diwali si multe alte sarbatori impreuna cu colegii si prietenii nostri din toate colturile lumii, am ajuns sa vorbim limba engleza non stop datorita imprejurarilor si mai rupem cate un „Marhaba” , un „Salam Alleikum” si un „Inshallah” cu cei din jurul nostru.

Si totusi o mana de oameni au pus pe picioare un mic proiect care sa transmita mai departe identitatea noastra. Un proiect destinat copiilor, fara nici un fel de finantare, pe baza de voluntariat si donatii. Pentru ca asa ce creeaza si se creste identitatea, prin buna-vointa. Fara fonduri si interes din partea autoritatilor dar cu mare entuziasm din partea comunitatii. Profesori voluntari isi rup din timpul lor pretios ca sa vina la Scoala Romaneasca si sa-i invete pe cei mici despre Romania, despre istoria, geografia, simbolurile si traditiile sale.  E mare lucru sa renunti la cateva ore din week-end pentru ca sa lucrezi voluntar, dar este pentru o cauza buna, asa se cresc oamenii. Romanii de aici nu au renuntat la identitatea lor si vor sa o transmita mai departe.

Scoala este noua, relativ mica, isi desfasoara activitatea vinerea intr-un spatiu pus la dispozitie de un membru al comunitatii. Parintii si profesorii participa la achizitionarea materialelor, orele sunt tinute in regim de voluntariat. Exista 3 grupe de elevi:  o grupa de gradinita si doua grupe de scoala. Copiii au activitati in cadrul unui club de lectura, ore de istorie, geografie , limba romana si activitati cu caracter creativ. Invata cantecele, citesc povesti, studiaza despre monumente istorice din Romania.

Cu siguranta acest proiect va creste odata cu copiii si le va aduce exact ceea ce le lipseste aici: informatia despre „acasa”.

Fotografiile sunt curtoazie a Scolii si gradinitei Romanesti Dubai. Virtual ii puteti vizita aici: https://www.facebook.com/groups/758516917514018/

 

scoala1

scoala2

scoala3

scoala4

scoala5

scoala6

scoala7

Din Emirate, va urez La Multi Ani!!

Am scris si anul trecut, ca doar atunci cand esti plecat peste hotare, intelegi si simti semnificatia zilei de 1 Decembrie. Si anul acesta romanii din Emirate au sarbatorit 1 Decembrie impreuna. Este al doilea an in care aceasta sarbatoare ne-a adus pe majoritatea impreuna, este al doilea an in care majoritatea romanilor au ales sa fie impreuna cu alti romani.

Probabil, este singura zi din an in care noi, cei de aici, putem sa stam in vazul lumii si sa aratam ca suntem romani, ca suntem oameni calzi, ca avem sa ne spunem lucruri bune, ca putem sa ne facem urari frumoase, ca putem sa trecem peste distante, ca suntem oameni pana la urma.

Carcotasii, cei pentru care romanii nu pot fi o comunitate, cei care se intrebau daca vor veni romani la eveniment, au cam tacut zilele acestea. Padure fara uscaturi, nu exista; suntem si cu bune si cu rele. Mie imi pare bine, ca am vazut inca o data padurea. Avem romani frumosi in Emirate, trebuie doar sa-i cunoasteti.

 

P.S.: Fotografiile sunt curtoazia celor care au participat la evenimentele in cinstea zilei de 1 Decembrie.

pic1

pic2.1

pic3

pic4

pic5

pic6

pic7

Romanii prin ochii unui roman- sau despre cum se poarta ignoranta

Inevitabil, oriunde am fi in lume interactionam unii cu ceilalti; adica noi romanii intre noi si inevitabil ajungem la contradictii, diferente de opinie, etc. Dar macar incercam sa pastram o limita a bunului simt, sau cel putin incercam pana in momentul in care apare cocalarul moralizator, cel care a absolvit scoala vietii, cel care “ne cunoaste”, cel care “stie cu ce te ocupi” mai ales daca esti femeie in Emirate. Mi s-a intamplat, nu de putine ori, sa fiu apostrofata ca nu sunt indeajuns de romanca pt ca traiesc in Emirate, vezi Doamne printre “necredinciosi”, “nespalati” si “teroristi” printre indieni, arabi si negri. Am indraznit sa parasesc “patria muma” si sa—i las in urma pe Gigei si pe Miticii de bani gata, romanii “neaosi si adevarati”, ortodocsii care merg la biserica (din an in pasti”), specimenele “curate” care stiu sa toarne un litru de parfum pe ei ca lumea sa nu simta ignoranta. Poate parea un post agresiv si fara noima, dar pur si simplu am obosit de ignoranta adusa la pachet din “eterna si fascinanta Romanie”, ridicata la gradul de morala in mediul virtual si scuipata in fata noastra, a celor care din bun simt si respect unii fata de altii inghitim, refuzam sa comentam si la urma nu ne mai implicam….Traim printre 192 de nationalitati, daca unii nu ati inteles ce inseamna si ce implica asta, probabil ca locul vostru nu e aici ci pe maidan la “spart seminte” si turat motoare.

Un colt de Romania, pe pamant emiratez

Cred ca niciodata nu se simte importanta datei de 1 Decembrie atat de mult decat atunci cand esti departe de casa. Poate doar in aceasta zi am simtit cu totii ca totusi ne leaga ceva unii de altii, chiar daca nu prea ne cunoastem, chiar daca printre cele 192 de nationalitati ne pierdem.

Cu ocazia acestei zile, noi am fost cei in centrul atentiei, noi am fost  intrebati al cui steag este steagul arborat alaturi de cel emiratez, noi am fost intrebati ce nationalitate reprezinta. Si pentru prima data celelate nationalitati au trebuit sa faca un pas inapoi, sa fie musafiri la masa noastra.

Am avut parte de un 1 Decembrie insorit (plouase cu galeata in ziua anterioara), de oameni extraordinari care pentru cateva ore au lasat la o parte comfortul caminului propriu si au venit sa petreaca cateva ore in compania unor compatrioti. Ne-am bucurat de traditionalii cozonaci, mititei, sarmalute, chiftelute, iahnie de fasole si bineinteles, nelipsitul gratar. Ne-am etalat iile noastre frumos colorate, culorile steagului national, placerea de a-i intalni si discuta cu ceilalti romani.

Si ca sa fim romani pana la capat, am avut si noi grupul nostru care a ales sa stea deoparte, parca sa priveasca de la distanta. Dar important este ca au venit si ca ne-am vazut. Data viitoare cand voi auzi vorbindu-se romaneste prin mall-uri nu mi se va mai parea atat de surprinzator.

La multi ani Romania, de pe nisipurile emirateze.

😉

daniela5

daniela2

cupcakes

Daniela1

1Dec

daniela3

daniela4

Post Navigation