Viata din Emirate

Cum este viata in Emirate, ce lucruri noi am descoperit aici, care sunt diferentele intre un trai si altul, intre mentalitati, obiceiuri si traditii.

Archive for the tag “imnul Emiratelor”

Biladi, Biladi- cu pasaport de Romania

Zilele trecute s-a intamplat sa fiu la ora 8 inca in scoala la care invata fiica mea. Nimic deosebit, doar ca exact la ora 8 se intoneaza imnul Emiratelor.  Stiam ca acesta se intoneaza zilnic la ora respectiva, dar niciodata nu s-a intamplat sa ma aflu in scoala sa vad reactia celor de-acolo. Aflandu-ma la casierie asteptam sa primesc o chitanta. Brusc incepe intonarea imnului, moment in care casierul lasa totul la o parte, se ridica in picioare luand pozitia de drepti…mi s-a parut putin ciudat…apoi uitandu-ma in jur am vazut ca receptionerele, fetele de la cafeneaua scolii si altii care se aflau in acea zona au lasat totul balta si s-au ridicat in picioare pana cand s-a intonat imnul. Apoi fiecare si-a vazut de treaba lui.

Si totusi…de cateva ori mi s-a intamplat sa o aud pe pitica mea fredonand in casa „Biladi, biladi….” (Tara mea/Patria mea- „Ishy Biladi”- este de fapt titlul acestuia si se traduce prin „Multi ani traiasca patria mea”). Si ma gandeam ca o noua generatie de copii romani creste “asimiland” un simbol important care pana la urma nu le apartine.

Imnul face parte din identitatea nationala a fiecaruia. E ceea ce ne face diferiti, ne scoate in evidenta, este un element prin care ne identificam prin care apartinem unui loc anume in lumea asta.

Experienta culturala este fenomenala pana la urma dar intrebarea care se pune este : ce facem noi pentru copiii nostri din punctul de vedere al identitatii culturale, al apartenentei la un grup anume?

De curiozitate, imnul Emiratelor il puteti asculta aici: https://www.youtube.com/watch?v=aBW0LGO_pgw

Advertisements

Post Navigation