Viata din Emirate

Cum este viata in Emirate, ce lucruri noi am descoperit aici, care sunt diferentele intre un trai si altul, intre mentalitati, obiceiuri si traditii.

45 de ani de desert

45 de ani, atat i-au fost necesari unei natiuni sa construiasca cele mai inalte cladiri din lume, cele mai mari si aglomerate aeroporturi din lume, cele mai, cele mai si cele mai.. . Povestea a inceput odata cu anuntul britanicilor din 1968 de a se retrage din zona Golfului Persic 3 ani mai tarziu. Planul initial a fost acela de a se forma un singur stat format din Bahrein, Qatar si Statele Armistitiului insa interesele de natura diferita au facut ca acest plan sa fie fara succes. Negocierile care au continuat au condus la independenta Bahreinului , Qatarului si aparitia unui nou stat.

In iulie 1971, 6 din cele 7 State ale Armistitiului ( Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Umm al-Qawain, Ajman si Fujairah) au format Emiratele Arabe Unite, stat ce a devenit independent la 2 Decembrie 1971. In anul urmator li s-a alaturat Ras al Khaimah iar Seicul Zayed (guvernatorul Abu Dhabi-ului) a devenit primul presedinte al noului stat.

Ceea ce mie personal mi se pare fantastic este modul in care ei au reusit sa transforme niste teritorii pustii, dominate doar de pescuit, culegerea perlelor si palmieri  intr-un spatiu in care 192 de nationalitati reusesc sa existe impreuna. E fantastic sa poti intr-un timp relativ scurt sa faci trecerea de la case acoperite cu crengi de palmieri la hoteluri de 7 stele si sa aduci iarna in desert.

Noua romanilor ne-au trebuit 68 de ani sa scapam de comunism si 51 de ani sa scapam de Ceausescu. Ei au construit primul aeroport in Dubai in 1960 cu o singura pista, lunga de 1.8 km facuta din nisip tasat. Azi, 56 de ani mai tarziu, aeroportul din Dubai are o capacitate de 90 de milioane de pasageri si 7700 de zboruri saptamanale. Henri Coanda a fost construit tot pe atunci…

Este absolut fantastic ca in 6 ani sa construiesti cea mai inalta cladire din lume, pista de schi la 50 de grade iar in 2 ani sa faci un canal lung de 3 km care sa uneasca o laguna cu Golful Persic in timp ce trece printr-un parc si pe sub o autostrada.

Nu pot decat sa admir ravna cu care Emiratele vor sa fie „cele mai cele”…

Cu ocazia zilei de 2 Decembrie uram Emiratelor „La Multi Ani”!

P.S Pozele postate mai jos nu imi apartin. Sursa acestora se afla pe poze.

old-dubai-creek-1951

part-033sheikh-zayed

dubai3

Mileul bunicii, televizorul cu lampi si rochite vaporoase

Sunt trei lucruri pe care nicicum nu am putut sa mi le imaginez impreuna. Si nici nu m-as fi gandit ca ar putea avea ceva in comun. Ca orice copil in Romania anilor ’80-’90 am crescut intr-o casa in care la loc de cinste se afla televizorul (cu lampi pe atunci), incoronat cu mileul intotdeauna apretat, nemuritor si omniprezent in fiecare locuinta.

Fast forward catre Dubai-ul anului 2016: re-apare televizorul, bineinteles cu mileul aferent dar de aceasta data intr-o alta companie: cea a motivelor traditionale romanesti si a materialelor fine. Am avut un placut sentiment de deja vu la vederea acestora si mi s-a parut extraordinar cum niste elemente atat de banale au fost re-inventate. Ciucurii pieptarelor traditionale, mastile colorate de la sarbatorile de iarna, motivele cusaturilor de pe cuverturile si tesaturile bunicii au fost re-actualizate, re-inventate si prezentate in cadrul Fashion Flair care a avut loc in Dubai.

Intr-un loc in care pana si rochiile de seara sunt pline de “briz-brizuri” creatiile unor designeri romani au fost ca o adiere de aer proaspat pentru ochii fiecaruia. Culori pastelate, design-uri finute, vaporoase, combinatii interesante de materiale si stiluri. Este vorba de patru designeri romani (Lana Dumitru, Adriana Mandreanu, Hilda Falati si Andreea Dogaru) care ne-au incantat cu creatiile lor.

Am fost in mod deosebit impresionata de creatiile Lanei Dumitru, de modul in care a combinat motivele romanesti si le-a pus din sfera traditionalui (costumul traditional romanesc) in sfera  accesibilului pt toata lumea.

1474867240672

1474867179195

1474867051656

1474866976074




14748668909471474866666183

Dubai-ul si globul de cristal

Concediu. Din 365 de zile pe an doar vreo 14 (ori pt fericiti 21) conteaza cu adevarat. Adica cele in care nu trebuie sa te trezesti dis de dimineata, nu trebuie sa transpiri si sa-ti mananci nervii in trafic si cel mai important- n-ai de mers la munca. Nu tu email la care e de raspuns imediat, fara telefoane dupa orele de program (ok, mai sunt unii care nu stiu sau se fac ca au uitat ca esti in concediu), fara sedinte lungi si plictisitoare.

Vara, un anotimp atat de frumos pe care multi il asteapta cu nerabdare- sa mearga la mare, la soare- este un adevarat exod pt cei care traiesc in Emirate. Toata lumea incearca sa plece catre meleaguri mai verzi si mai racoroase pt ca la 50 de grade celsius soarele chiar nu iarta.

Si rasuflam usurati de indata ce am aterizat pe alte tinuturi cu o clima mai primitoare. Ne „spalam” ochii cu verdele proaspat, ne refacem plinul cu oxigenul respirabil din aer, ne bucuram de apa rece (ca in Dubai avem doar calda si fierbinte) de la dus si postam poze cu ploaia si baltocile de peste tot pentru ca dupa ani si ani petrecuti in desert ploaia a ajuns sa ne bucure precum jucariile pe cei mici.

Si ce frumos e sa te trezesti dimineata cu fereastra deschisa fara grija ca vei gasi intregul desert in camera….apoi incet, incet te tarasti in bucatarie sa faci cafeaua dar nu mai ai lapte…nu-i bai, ca suni la magazinul de jos si iti aduc imediat o sticla ori un carton de lapte, right? Nu prea cred..nu-i bai, putina miscare nu strica, e chiar recomandata.

Apoi urmeaza vizitele- pe la parinti, rude, prieteni, cunostinte..drumuri, drumuri- lungi si multe. Te opresti la benzinarie ca sa faci plinul si o data ajuns acolo astepti in masina…mda, rezervorul ala nu se va umplea singur asa ca mai bine te dai jos si purcezi la actiune. Asta se intampla cam la prima excursie cu masina, mai tarziu iti revine memoria si stii care-i mersul lucrurilor.

Citisem acu ceva vreme un articol al unei tanti tare suparata pe diaspora..pe romanii care se intorc in tara si se duc la supermarket ca niste” ne-educati” si isi insira ostentativ toate cumparaturile pe banda casei de marcat. A uitat de cei pe care i-a ” lovit” amnezia si asteapta sa le fie puse in pungi cumparaturille de catre casier. Va dati seama cata lipsa de „educatie”? Glumesc…dupa ani buni petrecuti aici si cumparaturi peste cumparaturi la capatul carora cineva iti impacheteaza produsele, ba chiar se si ofera sa-ti impinga caruciorul la masina, se mai intampla sa ai si lapsus-uri din astea. Macar o data 🙂

Deobicei cei care traiesc in Dubai se plang mai intotdeauna de trafic: de soferi care conduc ca nebunii, de aia care apasa frana de parca joaca bambilici, de camioanele care-s prea multe, de semafoarele care nu-s toate sincronizate si dupa ce treci de unul, urmatorul e imediat rosu (asta ar fi explicatia conform careia fiecare accelereaza in momentul in care culoarea semaforului se schimba in galben)… Ei, sa vedeti cum e de condus in alte locuri in care vieza maxima e 70 km/h ori sa vedeti cum e de condus in locuri unde camioanele au dreptul sa fie pe orice banda a autostrazii si nu au o limita de viteza diferita de masinile mici. Acolo sa vedeti trafic nasol…

Fie ca ne place sau nu Dubai-ul (sau Emiratele) au lumea lor aparte. Dupa ce traiesti aici cativa ani ai impresia ca traiesti intr-un glob de cristal.  Preiei unele obiceiuri care altora li se vor parea deplasate dar care aici sunt perfect la locul lor.  Ne-am obisnuit sa ne lasam geanta si telefonul in masina, sunam la ora 12 noaptea jos la magazin pt o doza de pepsi, ori la farmacie sa ne aduca o cutie de paracetamol (da, pana si farmaciile livreaza) si  zgribulim la 20 de grade celsius (cu plus, ca asa e iarna in Emirate).

 

ARTE-cu adevarat handmade in UAE/ ARTE, the Only Place for Handmade in UAE

Emiratele sunt cunoscute mai ales pentru opulenta si glamour insa intre atatea brand-uri si nume care de care mai pompoase exista o comunitate de oameni talentati in ale handmade- ului. De la picturi, obiecte de decor, bijuterii, hainute si pana la gemuri, paine proaspata si duciuri, toate se regasesc sub umbrela a ceea ce este ARTE.

ARTE este un targ care reuneste cateva zeci de artisti si artizani a caror indeletnicire este createa unor obiecte unice. Se intampla in fiecare luna in Dubai in Times Square si Oasis Mall si o data pe luna in Ras al Khaimah.

Veti intalni acolo artisti din Europa, din Asia, Africa dar si din America Latina ori Australia. Este un fel de ONU al handmade-ului in Dubai. Sunt oameni care iubesc sa creeze si iubesc sa-si impartaseasca creatiile cu restul lumii. Veti vedea ca aproape fiecare are o poveste de spus despre cum a inceput sa creeze si fiecare lucru creat are la randul sau o poveste.

ARTE- The Only Place for Handmade in UAE

The Emirates are mostly known for glamour and everything over the top but the fact is that among so many big brands and big names there is a wonderful community of handmade artists and artisans.

Creators of paintings, crafts and jewellery, home decor and clothes to heartwarming sweets, jams and lovely home made bread, all come together under the ARTE brand.

It is actually a handmade market place that takes place in Dubai (twice a month in Times Square mall and once in Oasis) and Ras al Khaimah. You will meet there artists from Europe, Asia and Africa but Also from the Americas and Australia. One could say that is actually a type of UNO of handmade based in Dubai.

They love everything handmade and they love to share their cretions and their stories with everybody. It is a warm, heartwelcoming community that tries to bring the best of handmade in a world that is all about consumerism, mass production and everything fast.

Each artisan has a story to tell and each creation has a story to show. You will love the colours, the beautiful things they have to offer and especially the people. Really worth visiting, an “out of the mall type” of market, yet with all the comfort of a mall trip.

 

 

 

Inapoi la origini- Qasr al Hosn, mostenirea emirata

De cele mai multe ori cand vorbim despre Emirate primele lucruri care ne vin in minte sunt caldura extrema, opulenta, desertul si amestecul de oameni din te miri ce colt de lume. Prea putin stim despre traditiile lor sau prea putine sunt locurile in care noi, expatii, putem intra in contact cu acestea. Insa sunt si cateva exceptii. Una dintre acestea o reprezinta festivalul Qasr al Hosn din Abu Dhabi.

Cineva spunea la un moment dat ca “poti scoate arabul din desert, dar nu poti scoate desertul din arab”. Cam asa si cu acest festival. In mijlocul zgarie norilor si a traficului obositor se afla un colt de desert care ne trimite cu gandul la inceputul Emiratelor. Sunt amenajate locuinte traditionale cu tarcuri pentru camile si caini saluki, cu ulite inguste incarcate cu standuri de tesaturi traditionale, haine colorate in te miri ce combinatii si oud care se ridica agale in aer. Se desfasoara diferite ateliere de la bucataria emirata pana la construirea fortului din hartie. Gablonturi colorate, aparate radio dintr-un alt secol, standuri cu miere si curmale, impletituri de tot felul indeamna la “usurarea” buzunarului. Din loc in loc sunt locuri amenajate pentru povesti (din pacate sunt in araba) si cafea (sau ceai) care se face la nisip.

Intrarea se face separat pentru barbati si femei si sa va asteptati sa va fie controlate gentile. Festivalul dureaza pana pe 13.02 iar in weekend este destul de aglomerat. Este totusi o experienta interesanta si placuta.

 

Orice padure are uscaturile ei, dar si cand uscaturile iti strica padurea…

De ceva vreme datorita unui acord semnat intre UE si Emiratele Arabe, cetatenii romani care doresc sa viziteze Emiratele nu mai au nevoie de vize. Perfect, nu? Dubai-ul nu mai pare atat de neatins pentru cetateanul de rand, bilete ieftine de avion se gasesc, adica cum, numai Ponta si Dragusanu sa se lafaie la soare ori prin Cavalli?

Si cei mai fericiti au fost romanii de aici. Familiile îi pot vizita mult mai usor, isi pot petrece scurte vacante cu prietenii din tara, cu alte cuvinte in sfarsit suntem si noi pe aceeasi treapta cu englezii, francezii, nemtii, etc…DAAAR…daca pot sa vina familiile, prietenii, etc atat de usor inseamna ca la fel pot veni si uscaturile din tara. Smecherii, “baietii destepti”, milogii si mitocanii…

Si multi dintre romanii de aici (printre care si eu) nu s-au mai bucurat atat de mult ca s-au scos vizele. De ce? Pentru ca aici romanii sunt vazuti altfel. Aici nu suntem cunoscuti (cel putin nu inca) datorita furturilor, gainariilor si altor ocupatii de gen. Aici suntem respectati. Suntem cotati mai bine decat multe alte nationalitati (totusi nu atat de bine precum englezii, francezii, nemtii, americanii, etc), dar totusi avem o reputatie bunicica. Romanii isi vad de treaba lor, lucreaza, sunt oameni respectosi cu pozitii bune.

Dar bineinteles ca uscaturile nu au intarziat sa apara. De la “napastuiti ai sortii” cu imprumuturi la banca “facute din greseala” si ramasi fara servici din cauza “ghinionului”, “saraci” care au ajuns sa doarma pe bancile din parc ori la politie, ajutati de oameni cu inima mare, carora le-au intors dosul si s-au facut nevazuti, pana la “profesionisti” ai meseriei de “a-ti insusi ce nu-i al tau”.

Dar “Big Brother” nu doarme. Aici, in Emirate, vegheaza si nu se joaca de-a justitia. Si nici nu sta la targuiala in cazul in care vreunul din cei “gazduiti” in “hotelurile” sale intunecoase va vrea sa scrie o carte. Îi salta rapid si le da ceea ce merita. Probabil ca asta e singura noastra alinare. Nu ne dorim sub nici o forma sa avem aceeasi eticheta precum romanii din Europa de Vest.

Aveti mai jos cateva exemple:

http://m.thenational.ae/uae/courts/romanian-women-only-smoked-drugs-outside-uae-court-hears

http://m.thenational.ae/uae/courts/men-arrested-for-dh12-million-dubai-jewellery-theft

http://filipinotimes.ae/news/2015/01/15/affair-adds-to-trouble-for-women-prisoners-in-dubai/

http://www.romania-insider.com/fugitive-romanian-businessman-wanted-for-tax-evasion-held-in-the-united-arab-emirates/152904/

Bucataria filipineza in Dubai- Poftiti la lupta

Pe Anca am cunoscut-o datorita intalnirilor organizate cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei. Ea este cea care s-a ocupat de partea dulce, cu tematica tricolora a acestor intalniri.

Insa Anca Ellenbeck impreuna cu sotul ei Jurgen se ocupa de cativa ani incoace de un loc care se ghideaza dupa motto-ul “Locul in care toata lumea iubeste mancarea”. In Karama, inima vechiului Dubai, au deschis un restaurant- Bacolod Chicken N BBQ House- cu preparate din bucataria filipineza. Mai exact, preparate specifice orasului Bacolod, cunoscut datorita modului specific- Inasal- de a marina preparatele din carne, in special cea de pui. Inasal inseamna un amestec de condimente, otet natural de cocos, lemongrass si kalamamsi.

Piesa de rezistenta a restaurantului este Boodle Fight- un festin pe frunze de banan format din cateva feluri de orez, pui la grill, peste, fructe de mare, legume si taietei, toate strajuite de carafe cu apa sau ceai rece. Preparatul e musai de incercat alaturi de prieteni, dar sa nu va limitati numai la acesta. Neaparat incercati pulpele de pui la grill (Chicken Paa), tocanita de pui cu legume si ficatei (Chicken Sisig) si papaya marinata. Sunt preparatele care se vand cel mai bine.

Cu o experienta de 10 ani pe vase de croaziera si cu multi prieteni din comunitatea filipineza Anca si Jurgen au adus licenta Bacolod CHK-N-BBQ House in Dubai. Localul este primitor, cu gazde si staff calde si zambitoare iar preturile sunt pentru fiecare buget. In paralel, restaurantul organizeaza evenimente precum receptii, botezuri, aniversari.

Daca iubiti bucataria asiatica nu mai este nevoie sa calatoriti pana in Filipine. Un drum pana in Karama va satisface curiozitatea pentru aromele de pe taramuri indepartate.

1450699376059

 

 

1450699720591

 

 

OI met Anca a few years ago due to our Romanian National Day Celebrations. She was the one who supplied the sweet bites for our special day.

However, a few years back ( in 2013), Anca Ellenbeck and her husband Jurgen decided to open a philipino themed restaurant in Dubai. Bacolod Chicken& BBQ House is their creation and you can find it in the bustling area of Karama. It is somehow a family type of restaurant that will not intimidate you through its high end, hard to pronounce meniu, unfriendly staff or atmosphere. On the contrary, it is “The place where everybody loves the food”.
It is warm, with friendly staff and a menu that can fit every budget. Its signature dish, that I do recommend you try is Boodle Fight.
Unlike its name, is a “quiet” but diverse mix of dishes but you never know when a fight might start beyween you and your friends over its components. It’s that yummy.
The tables are covered with cling film and banana leaves are set from one end to the other. These will be topped with several types of rice, grilled vegetables, grilled chicken, fish, seafood and noodles. Everything is guarded closely by big jugs of water and….the fight can begin.
But don’t limit your culinary experience only to this dish. Try their grilled chicken (Chicken Paa) or their Chicken Sisig as well and don’t miss the papaya pickle.
The chicken dishes have a particular way of marinating the meat (called Inasal) by using a mixture of natural coconut vinegar, lemongrass, kalamamsi and a wide array of secret condiments.
The prices fit every budget and the hosts are always warm and welcoming.
Anca and her husband decided to open the restaurant after 10 years of experience on cruise ships and a couple more in Dubai. Because they have a large group of philipino friends they decided to bring the Bacolod Chk N BBQ House Master Franchise to the UAE.
There is no need for you to travel to the Philipines to try on their cuisine. Just have a drive down to Karama and there you can have an authentic philipino dish for lunch or dinner.

 

Romanasii celei de-a treia culturi (Third Culture Kids)

A creste un copil in Emirate nu este tocmai o experienta usoara si nu doar din punct de vedere financiar.
Se incepe devreme- 3 ani in scolile care urmeaza sistemul britanic, respectiv 4 ani in cele care urmeaza sistemul american. Este adevarat ca la aceasta varsta este vorba de anii pregatitori dar totul se desfasoara in incinta scolii.
Copilul este expus unui mediu in care colegii si prietenii sai nu se mai prezinta drept X care locuieste pe strada Y ci X care provine din tara Y. Copiii nu mai au in comun limba, obiceiurile si traditiile locale ci doar faptul ca locuiesc in Emirate, vorbesc pentru cateva ore pe zi limba engleza si merg la aceeasi scoala.
Nu mai sarbatoresc Craciunul sau Pastele cu totii ci invata sau sunt informati despre Craciun, Eid sau Diwali.
Nu primesc liber de 1 Decembrie iar Desteapta-te romane nu mai are aceeasi semnificatie ca imn national ci ca Imnul Romaniei. Canta “Biladi, biladi” (vedeti postare “Biladi, biladi cu pasaport romanesc”), merg in vacanta in Romania la bunicul si bunica (nu acasa…acasa capata alt sens) si nu mai inteleg de ce la Paste e musai sa manance drob de miel iar de Craciun sarmale. Cresc practic o generatie de romanasi ai caror prieteni sunt fie din tari din Europa, Asia, America, practic de peste tot. Vorbesc o romana cu accent, se muta mult, inteleg ca e perfect normal sa fii alb, galben, negru, etc, musulman, crestin sau hindus.
Cresc fara ” martisoarele de 8 Martie pentru mama sau doamna invatatoare”, fara fondul clasei, fara sedinte cu parintii (acum avem parent- teacher meeting), fara serbare de sfarsit de an scolar. In schimb cresc cu International Day- o zi in care au posibilitatea de a arata specificul tarii din care provin,  si ziua nationala a Emiratelor.
Devin romanasii mereu in miscare, romanasii care inteleg lumea altfel, romanasii pentru care saptamana incepe duminica si se termina joia. Romanasii pentru care weekend- ul inseamna vineri si sambata, vacanta de vara inseamna o calatorie in Romania iar sarbatorile de iarna le sarbatoresc in pantaloni scurti pe malul golfului. Tara “mama” se afla la o calatorie de cateva ore cu avionul iar acasa devine un termen relativ.

1443862124409

Nu renuntati la comunitate

De multe ori imi este dat sa citesc in grupurile de romani cum unii concetateni se sfiesc a vorbi romaneste in momentul in care se afla in preajma altor  concetateni sau atunci cand ecoul limbii romane razbate pana la ei. Dar nu despre asta este vorba in aceasta postare, ci despre comunitate, despre acea entitate inca nevazuta atat de bine dar care a inceput sa creasca, sa se miste.

Suntem departe de casa. Multi dintre noi doar cu familia apropiata aici, altii fara familie, fara cei dragi, unii cu prieteni, dar pana la urma singuri printre straini.  Si nu se stie niciodata cand vom avea nevoie de ajutor, de o vorba buna sau de un umar mai puternic de care sa ne sprijinim.

Postarea este de fapt despre povestea unei romance din Emirate, o femeie cu o cariera si cu o familie frumoasa. O femeie pentru care viata a ales probabil alta cale decat isi imaginase.

In momentul in care cei de acasa intampina greutati alegem sa-i ajutam, sa le fim aproape. Asa a ales si ea sa faca, asa este si normal. Mama ei fiind bolnava, ea a ales sa se intoarca pentru putin timp si sa aiba grija de dansa. Si din acest moment viata ei s-a schimbat. Si-a pierdut mama dar s-a intors inapoi hotarata sa-si continue activitatea si viata alaturi de familia ei. Dar acest lucru insa nu a mai fost posibil. La intoarcere a aflat ca nu se mai poate intoarce la locul de munca, copilul i-a fost luat timp de o saptamana neavand nici o modalitate de a a-l contacta si fara a sti unde este. A descoperit ca actele i-au fost luate iar singurul ajutor din partea autoritatilor noastre a fost un simplu sfat: sa faca plangere la politie. Singura fiind aici si stiind ca cel care ar fi trebuit sa-i fie aproape este tocmai cel care a pus la cale tot acest calvar si ca s-ar putea sa fie privilegiat de catre autoritatile de aici, nu a ales imediat sa contacteze autoritatile. Era inceputul unei spirale a carei directie numai catre suprafata nu era. I s-au taiat orice metode de finantare, i-a fost anulata viza de munca si i s-a pus in vedere ca trebuie sa paraseasca tara in termen de 40 de zile…fara copil. Ce pedeapsa mai mare trebuie sa-i dai unei mame decat sa o desparti de copilul ei?

Gandul de a nu-si mai vedea copilul a adus-o aproape de pragul disperarii si neavand nici o alta solutie s-a gandit sa apeleze la comunitatea romaneasca, sa ceara ajutorul unor oameni cu care probabil tot ceea ce avea in comun era tara si limba materna. Si oamenii au fost receptivi si fiecare a incercat sa ajute cu cate putin, unii doar cu o vorba buna, altii cu un sfat, fiecare cum a putut. S-a hotarat sa apeleze si  la autoritati si a inceput o lupta lunga.  Dar a castigat custodia copilului si incet, incet, a inceput sa i se faca dreptate. Lupta inca nu s-a sfarsit, inca continua, mai sunt cativa pasi. Ii tinem pumnii.

Morala este aceasta: vorbiti romaneste, fiti parte din comunitate, din aceasta entitate nevazuta pentru ca suntem singuri printre straini. Si cei care pot sa va sara prima data in ajutor aici nu sunt nici familia, nici rudele, ci oamenii cu care probabil nu aveti nimic in comun decat limba materna si tara natala.

Iar pentru doamnele care se afla in situatii asemanatoare nu pot decat sa spun: sa nu va fie frica sa cereti ajutor si sa luptati pentru ce aveti drag. Si sa deschideti bine ochii.

Biladi, Biladi- cu pasaport de Romania

Zilele trecute s-a intamplat sa fiu la ora 8 inca in scoala la care invata fiica mea. Nimic deosebit, doar ca exact la ora 8 se intoneaza imnul Emiratelor.  Stiam ca acesta se intoneaza zilnic la ora respectiva, dar niciodata nu s-a intamplat sa ma aflu in scoala sa vad reactia celor de-acolo. Aflandu-ma la casierie asteptam sa primesc o chitanta. Brusc incepe intonarea imnului, moment in care casierul lasa totul la o parte, se ridica in picioare luand pozitia de drepti…mi s-a parut putin ciudat…apoi uitandu-ma in jur am vazut ca receptionerele, fetele de la cafeneaua scolii si altii care se aflau in acea zona au lasat totul balta si s-au ridicat in picioare pana cand s-a intonat imnul. Apoi fiecare si-a vazut de treaba lui.

Si totusi…de cateva ori mi s-a intamplat sa o aud pe pitica mea fredonand in casa „Biladi, biladi….” (Tara mea/Patria mea- „Ishy Biladi”- este de fapt titlul acestuia si se traduce prin „Multi ani traiasca patria mea”). Si ma gandeam ca o noua generatie de copii romani creste “asimiland” un simbol important care pana la urma nu le apartine.

Imnul face parte din identitatea nationala a fiecaruia. E ceea ce ne face diferiti, ne scoate in evidenta, este un element prin care ne identificam prin care apartinem unui loc anume in lumea asta.

Experienta culturala este fenomenala pana la urma dar intrebarea care se pune este : ce facem noi pentru copiii nostri din punctul de vedere al identitatii culturale, al apartenentei la un grup anume?

De curiozitate, imnul Emiratelor il puteti asculta aici: https://www.youtube.com/watch?v=aBW0LGO_pgw

Post Navigation